Ce-ai face dacă ai realiza că toată viața de până acum a fost doar un vis?

Categories DiversePosted on

Sunt răcită de câteva zile și de-abia mă ridic din pat. De data aceasta m-a prins răceala cam rău.. Am luat Coldrex, am băut ceaiuri calde cu lămâie dar trece mai greu.. Am zis că pun ieri rețetapandișpanului cu mure, caise, căpșune, zmeură și vișine dar nu s-a putut fiindcă am fost cam ocupată. Nici astăzi nu este posibil fiindcă vreau să scriu despre altceva. O să găsesc o zi în care să postez rețeta.

Lăsând la o parte aceste lucruri, azi mi-a atras atenția o poză pe care am găsit-o pe WeHeartItconținând următorul text: „What if one day you randomly wake up as a baby and realize that your whole life was just a DREAM?” Ei, cum ar fi? M-am gândit uneori… Dacă tot ce ni se întâmplă, toate trăirile noastre, toate gândurile, sentimentele sunt decât în imaginația noastră?

Dacă de fapt tot ce am trăit este decât un vis? Știți că avem acele deja-vu-uri… Acelea cum le explicați? Sunt niște momente pe care noi credem că le-am mai trăit dar când colo se întâmplă (doar) în prezent, lucruri care ni se par cunoscute dar pe care le vedem atunci pentru prima oară. Mi s-a întâmplat de multe ori. Le consider bucăți din viitor sau amintiri dintr-o altă viață, depinde de context. Poate sună ciudat dar asta este explicația mea, alta nu găsesc.

Dacă m-aș trezii și aș realiza că totul a fost doar un vis, aș regreta lucrurile făcute greșit și că m-am enervat în anumite cazuri când nu trebuia, în rest aș lua aceleași decizii ca și până acum, în noua mea viață sau mai bine zis, adevărata viață. Parcursul vieții deja îl știu deci aș putea să o iau de la început ușor pentru a ajunge unde mă aflu și acum. Însă nu aș vrea să-mi pierd persoanele de lângă mine. E staniu… Voi ce părere aveți? Cum ați reacționa?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *